Cel mai mare eveniment de alergare din orașul nostru va atrage, duminica aceasta, iubitorii de sport din Pitești, dar și din județ sau din țară, amatori sau campioni recunoscuți pentru performanța lor! Startul și finișul competiției vor avea loc în Piața Primăriei, alergarea desfășurându-se pe următorul traseu: Piața Primăriei – Strada Victoriei – Bulevardul I.C. Brătianu – Calea București (pe sensul de coborâre) și retur.

Pentru buna organizare a evenimentului, circulația autoturismelor va fi întreruptă pe traseul amintit, în intervalul orar 08:00 – 12:00. Pentru a evita aglomerarea în trafic, dar și a parcărilor din zona centrală, piteștenii sunt încurajați să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge în Piața Primăriei. Sportivii din Pitești care vor participa la competiție pot utiliza mijloacele de transport în comun GRATUIT, dacă vor avea asupra lor numărul de concurs primit în kit-ul de participare. Un boost de energie va fi asigurat pe traseu, atât pentru participanți, cât și pentru susținătorii acestora, de grupul Trio Jazz&Pop Pitești al Filarmonicii, în centru, în zona magazinului Trivale și de formația RebelX, în Piața Vasile Milea, zona ,,La pietre”. #alergaminpitesti

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.