Bogdan Velcescu, deputat de Argeș și președinte al organizației județene AUR, revine cu un apel public pentru relansarea proiectului de construire a unei baze sportive moderne în Trivale, subliniind importanța susținerii acestui obiectiv dincolo de diferențele politice.
„Toți pentru Argeș! Indiferent de culoarea politică și de alte diferențe, trebuie să înțelegem că, dacă ne lăsăm păcăliți de diversiuni, o să pierdem și trenul ăsta… Vorbim despre baza sportivă din Trivale, nu doar despre un stadion. Vorbim despre un loc unde copiii pot face pasul către sportul de masă și cel de performanță! Nu sunt microbist, dar e ușor de înțeles că orice bază sportivă modernă aduce cu sine activități și beneficii înzecite, atât economic, cât și social.”, a transmis Velcescu.
Deputatul argeșean a făcut o comparație cu orașe precum Timișoara, unde autoritățile locale și centrale au reușit să deblocheze și să finalizeze proiecte similare: „Dacă la Timișoara se poate… cu siguranță se poate și la Pitești!”.
Apelul parlamentarului vine într-un context în care Stadionul „Nicolae Dobrin” din Trivale a fost demolat pentru a se construi unul nou, modern, investiție aprobată și finanțată de la bugetul de stat, dar care a fost blocată în ultimele săptămâni din cauza măsurilor de austeritate ale Guvernului Bolojan.

