Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a co-prezidat la 1 septembrie 2014, la Chişinău, alături de secretarul de stat pentru afaceri europene în MAE francez, Harlem Désir, cea de-a noua reuniune a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova (GAERM). Reuniunea a fost organizată la invitaţia ministrului afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Natalia Gherman.

 Evenimentul s-a bucurat de o importantă participare a Statelor Membre, la nivel de ministru, secretar de stat, ambasador. Au fost prezenţi, între alţii, Federica Mogherini, ministrul afacerilor externe al Italiei (stat care asigură Preşedinţia semestrială a Consiliului UE), desemnată recent drept Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Štefan Füle, comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate, Luis Felipe Fernández de la Peña, director general în Serviciul European pentru Acţiune Externă. La lucrări au luat parte preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, şi preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Corman.

Subiectul principal al discuţiilor a fost analizarea pregătirilor şi necesităţilor de asistenţă pentru implementarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu UE, lansată începând chiar cu 1 septembrie 2014. Totodată, au fost examinate priorităţile de reformă avute în vedere în acest context de autorităţile de la Chişinău, menite să asigure fructificarea deplină, de către toţi cetăţenii Republicii Moldova, a avantajelor oferite de noul cadru al relaţiilor cu Uniunea Europeană.

În intervenţia sa, ministrul Titus Corlăţean a subliniat avansul semnificativ pe drumul european atins în acest an de Republica Moldova, materializat prin ducerea la îndeplinire a obiectivelor majore fixate la momentul asumării ferme a orientării proeuropene: liberalizarea procesului de vize (28 aprilie), respectiv semnarea (27 iunie) şi ratificarea (2 iulie) a Acordului de Asociere la Uniunea Europeană. Succesele Chişinăului sunt paşi istorici pentru modernizarea societăţii din Republica Moldova şi pentru apropierea sa de Europa. Sunt reuşite ce se datorează, în primul rând, autorităţilor şi cetăţenilor Republicii Moldova. Eforturile lor consecvente, voinţa de a urma neabătut opţiunea europeană, în pofida tuturor dificultăţilor, au primit astfel recunoaşterea meritată. Am încredere că anul 2014 va consemna ancorarea definitivă a Republicii Moldova pe traseul european, astfel încât, într-un viitor nu foarte îndepărtat, să atingem obiectivul final al acestui proces – integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană” a declarat ministrul Titus Corlăţean.

 În acelaşi timp, şeful diplomaţiei române a făcut un apel pentru menţinerea în atenţie şi analizarea, de către Statele Membre şi instituţiile comunitare, a impactului evoluţiilor regionale asupra Republicii Moldova. A solicitat, în acest context, acordarea întregului sprijin şi asistenţei concrete necesare partenerilor de la Chişinău în vederea implementării cu succes a Acordului de Asociere, inclusiv în ce priveşte oportunităţile economice deschise pentru Republica Moldova pe piaţa europeană. A evidenţiat importanţa inaugurării, la 27 august, în prezenţa prim-miniştrilor României şi Republicii Moldova, a gazoductului Iaşi-Ungheni, care conectează statul vecin la Uniunea Europeană, prin intermediul României.

Participanţii la reuniune au transmis un mesaj comun, de susţinere fermă pentru opţiunea europeană a Chişinăului. A fost recunoscută complexitatea momentului actual, marcat de criza din estul Ucrainei, de restricţiile comerciale impuse la exportul produselor agricole din Republica Moldova pe piaţa rusă, precum şi de apropierea alegerilor legislative din statul vecin. Aceşti factori vor impune în perioada următoare Chişinăului un efort riguros, coerent şi determinat pentru îndeplinirea obiectivelor sale europene.

În cursul prezenţei la Chişinău, ministrul Titus Corlăţean a fost decorat de către preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu Ordinul de onoare, pentru contribuţia de excepţie la susţinerea obiectivului strategic de integrare europeană al Chişinăului. Distincţia a mai fost acordată, în cursul aceleiaşi ceremonii, miniştrilor afacerilor externe ai Lituaniei, Poloniei şi Slovaciei.

De asemenea, în marja participării la reuniunea GAERM, ministrul Titus Corlăţean a avut o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai conducerii partidelor pro-europene din Republica Moldova.
 

Informaţii suplimentare

Grupul pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova (GAERM) este un mecanism ministerial cu caracter informal, lansat în ianuarie 2010 la iniţiativa României, cu sprijinul Franţei, care s-a dovedit eficient în promovarea intereselor şi vizibilităţii Republicii Moldova pe agenda europeană. În mod tradiţional, reuniunile Grupului, la care sunt reprezentate toate Statele Membre, au loc la Bruxelles sau Luxemburg, în marja întrunirii Consiliului Afaceri Externe.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *