
Vicepremierul Gabriel Oprea a purtat o discuție pe acest subiect cu ministrul de externe, Titus Corlățean, stabilind modalitatea comună de acțiune din partea autorităților române.
Conform datelor furnizate de către reprezentanții autorităților ungare, în accidentul rutier au fost implicați 5 cetățeni români, dintre care o persoană a decedat și alte 4 au fost rănite. Una dintre persoanele rănite a fost transportată cu un elicopter la Spitalul Județean Miskolc, fiind într-o stare critică.
Autoturismul, din motive necunoscute până în prezent, a rupt parapetul despărțitor, intrând pe sensul opus de mers și s-a rostogolit în afara părții carosabile.
Reprezentanți din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, ai Consulatului României din Gyula, în cooperare cu atașatul de afaceri interne al MAI țin legătura permanent cu autoritățile ungare referitor la situația cetațenilor români.
Monitorizarea stării medicale a victimelor va fi realizată de către Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul MAI.