Toţi cei 17 parlamentari liberali neafiliaţi îşi vor da mâine demisia din partid, a declarat deputatul PNL Alexandru Kocsis pentru Epoch Times. Decizia celor 17 care au urmat exemplul lui Ludovic Orban şi s-au dezafiliat de grupul parlamentar al PNL după ce conducerea formaţiunii a demarat negocierile cu PSD pentru un nou guvern a fost luată în condiţiile în care astăzi naşterea noului USL a devenit oficială, PNL, PSD şi UDMR mergând împreună la Cotroceni cu un premier comun şi o listă comună de miniştri.
Kocsis a mai precizat că şi el şi colegii săi au aşteptat până acum cu prezentarea demisiilor deoarece încă mai sperau că şi alţi colegi se vor trezi şi vor vota împotriva alianţei cu PSD. Acest lucru ar fi putut fi făcut astăzi, în şedinţa conducerii partidului în care s-a votat lista de miniştri, însă, spune deputatul, din nefericire cei care puteau opri "alianţa contra naturii" cu PSD-ul au făcut opoziţie doar de formă, de teama lui Iohannis. Kocsis a subliniat că dacă toţi cei care din gură s-au opus alianţei veneau să voteze, alianţa ar fi picat.

