În ceea ce privește începerea unui nou val al pandemiei, ministrul spune că este exclus ca valul 6 să înceapă în curând.

„Cred că a fost o bună abordare cea de dezvoltare medicale prespitalicesc și de dublare a testelor. Am trecut cu bine de acest val, a fost o abordare corectă din punct de vedere a sănătății publice care a ținut deschisă școlile, activitatea publică. Nu ne punem problema unui val șase în acest moment. Studiile sunt destul de limitate (n.red. în legătură cu varianta BA2 ) cred că trebuie să vedem mai multe studii”, a declarat ministrul Sănătății.
Referitor la evoluția pandemiei de COVID, ministrul susține că trendul este unul descendent, iar lucrurile par să arate destul de bine. Totodată, el a mai subliniat și faptul că numărul de decese scade și el, iar numărul pacienților de la ATI pare să fie și el în aceași situație.
„Trendul descrescător se menține și un trend descrescător rapid atât în ceea ce privește numărul de cazuri cât și rata de pozitivitate. Înregistrăm și un număr descrescător al cazurilor de deces, ceea ce e oarecum stabil, un trend slab descrescător este numărul de pacienți internați în ATI care este cantonat în jurul a 1.100 de persoane internate.
Este un indicator important pentru că discutăm ca să putem să aplicăm un calendar de ridicare a măsurilor de restricții în momentul în care numărul de cazuri spitalizate și mai ales numărul de cazuri în ATI înregistrează o scădere semnificativă“, a declarat Alexadru Rafila, la Radio România Actualități.
Ministrul a mai precizat de asemenea că sunt șanse mari ca românii să nu se mai confrunte cu restricții în perioada sărbătorilor pascale, iar lucrurile să se apropie de normalitate.
„Nu-mi place să fac astfel de predicții, dar cred că până la Sărbătorile de Paște vom avea o viață relativ normală, poate doar cu recomandarea purtării măștii în interior, în special în zonele aglomerate”, a mai afirmat ministrul Sănătății.
 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *