Procesarea și autorizarea plăților în avans pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în cadrul Campaniei 2016 a fost demarată luni, a anunțat Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat de presă, transmis AGERPRES.
Potrivit regulamentelor europene, pentru anul de cerere 2016 statele membre pot plăti avansuri de până la 70% în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale.
APIA precizează că statele membre pot plăti avansurile pentru plățile directe numai după finalizarea controalelor administrative menționate la articolul 74 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

