”Pe perioada stării de urgenţă, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a transmis recomandarea ca, atunci când apare o problemă de sănătate, pacientul să se adreseze mai întâi telefonic medicului de familie, urmând ca acesta să decidă, după caz, dacă îi acordă o consultaţie la distanţă, îl cheamă la cabinet pentru o consultaţie clasică sau îl direcţionează către un medic specialist. Această recomandare va rămâne valabilă şi în perioada următoare, când CNAS va promova toate reglementările referitoare la modalitatea de acordare a serviciilor medicale ce vor intra în vigoare”, a transmis CNAS, potrivit Stiripesurse.ro.
”O parte din restricţiile instituite prin Ordonanţele militare vor fi înlocuite cu noi reglementări, dar este necesar şi un grad mai mare de responsabilitate din partea populaţiei. Facem apel către cetăţeni să adopte în continuare un comportament prudent, în concordanţă cu recomandările specialiştilor, pentru a preveni îmbolnăvirile cu COVID-19”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS., potrivit sursei citate.

