
”Prima temă la care doresc să fac referire este programul Rabla. După cum știți, au trecut aproximativ trei luni de la lansare și sunt fericit să vă anunț că avem deja aproximativ 10.000 de tichete rezervate. Asta înseamnă că avem alocate circa 60% din totalul de 17.000 de tichete disponibile în acest an.
Și mai există vești bune, care ne fac să afirmăm că programul merge foarte bine, în special datorită modificărilor pe care le-am introdus în acest an. Vorbim despre o creștere de peste 4% a vânzărilor totale de autoturisme noi în luna mai, față de perioada similară a anului 2013.
Aceasta este cifra oficială furnizată de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Autovehicule și ne place să credem că programul nostru a avut un impact semnificativ asupra acestei creșteri.
Un alt aspect important este acela că nu avem raportate nereguli. Asta înseamnă că introducerea pentru prima dată a tichetelor electronice a fost un lucru benefic. Anul acesta, totul se face la vedere. Mă refer la faptul că, în orice moment, pe site-ul AFM există o situație a tichetelor rezervate, astfel încât orice cetățean interesat de programul Rabla poate să știe câte tichete s-au alocat și câte mai sunt disponibile.
Dacă doriți să ne referim la datele la zi, astăzi, la ora 09:00, sistemul ne arată că au fost rezervate 9.897 de tichete, ceea ce înseamnă că mai putem vorbi de 7.103 tichete disponibile. Practic, în aceste prime 3 luni, au fost alocate circa 3.000 de tichete pe lună. Asta ne face să credem că în septembrie sau octombrie vom epuiza toate tichetele disponibile în acest an, chiar înaintea datei oficiale de încheiere a Programului, care este sfârșitul lunii noiembrie. Dacă ne referim la situația la nivel județean, topul județelor cu cel mai mare număr de rezervări este condus de Municipiul București, cu 2.593 rezervări, urmat de județul Argeș și județul Constanța, cu 534 și, respectiv 496 rezervări. Pe ultimele 3 locuri ale clasamentului se află județele Mehedinți, cu 56 rezervări, Bistrița-Năsăud, cu 44 rezervări și Sălaj, cu 21 rezervări.
În ceea ce privește situația Programului Rabla pentru persoane juridice, pot să vă spun că la sediul AFM au fost depuse peste 1000 de dosare, acestea fiind în curs de analiză. Până în acest moment, au fost acceptate 495 de tichete pentru persoane juridice și instituții publice, din totalul de 3.000 de tichete alocate.
În acest caz, cei interesați își pot depune dosarele pana la data de 1 septembrie 2014. Vreau să subliniez că acest lucru este valabil inclusiv pentru persoanele juridice și instituțiile publice ale căror dosare au fost respinse până acum. Datorită sistemului nu se pierde nici un tichet, iar cei care nu au avut dosarele în ordine le pot reface și le pot redepune.
Chiar dacă, după cum puteți vedea, programul merge foarte bine, nu pot să spun că nu este loc și de îmbunătățiri. Am unele nemulțumiri, mai ales în ceea ce privește acordarea eco-bonusurilor.
După cum știți, pe lângă prima de casare, acordăm eco-bonusuri în valoare de 500 de lei pentru autovehicule care îndeplinesc una dintre următoarele condiții:
Au norma de poluare Euro 6;
Nu generează o cantitate de emisii de CO2 mai mare de 100 g/km;
Beneficiază de sistem de propulsie hibrid.
Dacă respectiva mașină îndeplinește două dintre aceste condiții cumulativ, acesta poate primi două eco-bonusuri.
Daca pe toata aceasta durata a programului de anul trecut au fost acordate 690 de astfel de eco-bonusuri, anul acesta, in primele 3 luni de program, am acordat deja 586. Chiar daca cifra este in crestere si, cu siguranta, vom acorda mai multe bonusuri decat anul trecut, nu pot sa spun ca sunt multumit, deoarece stiu ca se poate mai mult.
Asta pentru ca, in anul 2014, masinile eco au depasit deja stadiul de concepte ale viitorului. Ele reprezinta o solutie perfect viabila pentru inlocuirea modelelor conventionale, deoarece ofera tot confortul de exploatare al acestora.
Eu personal utilizez in momentul de fata un astfel de autoturism, un Opel Ampera electricsi mai exista si alte modele care ofera autonomie extinsa, atât in oras, cu motoarele exclusive electrice, dat si in afara.
Ne gandim serios ca, pentru anul viitor, sa crestem substantial valoarea eco-bonusurilor, pentru a stimula achizitionarea a cat mai multe astfel de modele.
Al doilea subiect la care doresc să mă refer este programul Casa Verde, deoarece și aici s-a avansat considerabil. Astfel, în data de 25 iunie a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul de ministru care permite repornirea programului de la nivelul anului 2011.
Urmează ca, în următoarele zile, cele 5.835 de dosare aprobate deja să fie transmise spre semnare și de către beneficiari. Acestea vor fi direcționate către Agențiile Județene de Protecția Mediului, care vor contacta beneficiarii și îi vor invita să semneze contractele.
În același timp, pot să vă spun că a fost demarată procedura de analiză pentru restul de 9.776 de dosare depuse în sesiunea din anul 2011.
Analiza şi evaluarea dosarelor depuse se derulează în ordinea sosirii lor la Administrația Fondului pentru Mediu, de la agențiile locale pentru protecția mediului. Listele cu proiectele aprobate şi cu cele respinse vor fi afișate în cel mai scurt timp pe site-ul AFM.
Vă asigur că toți cei care au depus dosare de finanțare în sesiunea din 2011 a programului Casa Verde și ale căror dosare au fost sau vor fi aprobate, vor semna contractele de finanțare în acest an.
Așa cum am mai declarat, după ce vom finaliza toate dosarele aflate în analiză, vom decide când anume vom putea lansa un nou apel de proiecte.
Nu pot să vă spun încă cu certitudine dacă vom avea un nou call anul acesta, sau dacă vorbim de anul viitor. Acest lucru depinde de programarea finanțărilor aflate în curs, dar și de rata încasărilor la Fondul de Mediu.
Ceea ce pot însă să vă asigur este că Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, prin Fondul de Mediu, dispune de resursele pentru a finanța investiții în beneficiul mediului și al cetățenilor.
Ultimul subiect pe care doresc să îl abordez este acela al cooperării internaționale în domeniul protecției mediului, acolo unde România înregistrează progrese semnificative.
Săptămâna trecută am condus delegația României la Adunarea ONU de Mediu a Programului Națiunilor Unite pentru Mediu. Acest organism nou instituit reprezintă forul mondial de mediu la cel mai înalt nivel, care va lua decizii strategice pentru întărirea dimensiunii de mediu în contextul viitoarei Agende ONU de dezvoltare la nivel global.
În cadrul acestei reuniuni am avut onoarea să fiu nominalizat ca vicepreședinte al biroului Adunării pentru o perioadă de doi ani, din partea grupului est-european.
Prin această nominalizare, România deține astăzi o poziție-cheie în cea mai importantă organizație mondială de protecția mediului. Obiectivul nostru imediat este acela de a organiza prima ședință a Biroului la București, în acest an.
Am comunicat această intenție secretariatului Programului Națiunilor Unite pentru Mediu și directorului executiv al acestuia, domnul Achim Steiner, într-o întâlnire bilaterală.
Pot să vă spun că propunerea noastră a fost întâmpinată cu deschidere, iar dacă va fi acceptată, putem vorbi despre cea mai importantă reuniune din sectorul de mediu organizată vreodată în România.”