Partidele politice au primit aproape 39 de milioane de lei subvenții în luna octombrie, anunță Autoritatea Electorală Permanentă. De asemenea, AEP a înregistrat fuziunea prin absorbție dintre USR și PLUS, Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate fiind radiat din Registrul partidelor politice.

 Cea mai mare subvenție pentru luna octombrie a primit-o Partidul Social Democrat (PSD) – 14.924.909,60 lei, urmat de Partidul Naţional Liberal (PNL) – 12.652.565,36 lei şi Uniunea Salvaţi România (USR) – 6.820.730,24 lei.


Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a primit 3.020.684,34 lei, Partidul Mişcarea Populară (PMP) – 780.883,67 lei, iar Partidul Pro România – 564.203,82 lei.

De asemenea, AEP anunță că în Registrul Partidelor Politice a fost înregistrată fuziunea prin absorbţie a Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS) de către USR, iar PLUS a fost radiat din registru.
 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *