Viaductul Tălmăcel este executat în consolă – se toarnă tablierul podului dinspre picioarele podului spre exterior – iar primele elemente turnate au ajuns să se unească pe una dintre căile podului. Lucrările pe A1 Sibiu – Boița (13,17 km) au început în aprilie 2020, iar în prezent au ajuns la circa 60%, fiind făcute mare parte din cele mai grele lucrări de executat.
Termenul oficial al proiectului este martie 2023, dar sunt șanse bune ca acestea să se finalizeze în avans, în 2022. Deschiderea anticipată s-ar putea face totuși în sistem half-profile (pe o cale) pe viaductul de la Tălmăcel, cea mai complexă și spectaculoasă lucrare de pe traseu. Cu o lungime de 650 de metri și cu o înălțime a picioarelor de până la 30 de metri, acest pod casetat și executat în consolă, cu 8 deschideri, este construit după cele mai noi standarde în domeniu.

