Totodată, Administraţia Fondului pentru Mediu a explicat în postarea realizată pe Facebook că bugetul alocat acestei etape este de 14 milioane lei, iar de vineri dimineaţa persoanele fizice vor avea posibilitatea să intre în contul de utilizator creat şi să genereze vouchere aferente categoriei de electrocasnice dorite.
Acestea sunt:
400 de lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puţin noua clasa energetică C;
400 de lei pentru maşini de spălat vase având cel puţin noua clasă energetică D;
400 de lei pentru frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puţin noua clasă energetică E.
Trebuie menționat că voucherele se pot genera până pe 2 decembrie 2021, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului alocat acestei etape.
„Începând de mâine 26 noiembrie 2021, ora 10:00 va începe prima etapă de selectare a voucherelor din aplicația informatică dedicată Programului Rabla pentru Electrocasnice. Bugetul alocat acestei etape este de 14 milioane lei.
Începând de mâine 26 noiembrie 2021, ora 10:00, persoanele fizice vor avea posibilitatea să intre în contul de utilizator creat și să genereze vouchere aferente categoriei de electrocasnice dorite (…) Voucherele se pot genera până pe 02 decembrie 2021, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului alocat acestei etape”, a scris AFM pe Facebook

