Cum sortăm și depozităm corect deșeurile de ambalaje generate în această perioadă, datorită diferitelor activități specifice sărbătorilor de iarnă? Colectarea separată a deșeurilor începe din casa fiecăruia dintre noi și este primul pas spre procesul de reciclare.

🔵Unde depozităm deșeurile reciclabile de tip hârtie și carton? Aceste deșeuri se colectează în containerul de culoare ALBASTRĂ – exemple: pungi de hârtie, hârtie de împachetat/ambalat, cutii din carton pentru pantofi/electronice și electrocasnice/alimente, farfurii și pahare de unică folosință din carton, cutii de la detergenți/cosmetice, recipiente din carton pentru lapte/sucuri, ambalaje pentru fast-food necontaminate cu resturi alimentare, hârtie printată, caiete de școală, ziare, reviste, cataloage de promovare, afișe, hârtie pentru corespondentă, plicuri, vederi poștale, calendare, agende etc. Se colectează uscate și curate.
🟡Unde depozităm deșeurile reciclabile din material de tip plastic și metal? Aceste deșeuri se colectează în containerul GALBEN – exemple: recipiente din plastic pentru băuturi/alimente, pungi/folie curate, dopuri din plastic, ambalaje metalice (doze, dopuri, conserve etc), doze aluminiu, ambalaje neimpregnate cu substanțe chimice, farfurii/pahare de unică folosință, capace din metal de la borcane, mape plastic, blistere/folii medicamente obișnuite (goale).
🟢Unde depozităm deșeurile reciclabile din material de tip sticlă? Aceste deșeuri se colectează în containerul de culoare VERDE – exemple: ambalaje din sticlă de la bauturi răcoritoare/alcoolice/apă, borcane din sticlă (fără capac), ambalaje din sticlă de la produsele cosmetice, ambalaje din sticlă pentru lapte/lapte batut/iaurt, clătite în prealabil, fără urme de grăsimi, fără capace metalice etc;
👉Deșeurile reciclabile din hârtie/carton, plastic/metal și sticlă pot fi aduse și în centrul de colectare a deșeurilor situat în Pitești, str. Dârzu nr. 12C sau în punctul de depozitare temporară din Târgul din Vale nr. 25.
♻️RECICLÂND DEȘEURILE:
✅Conservăm resursele naturale;
✅Diminuăm cantitatea deșeurilor;
✅Reducem nivelul emisiilor nocive din aer – reducem poluarea;
✅Păstrăm un mediu curat pentru noi și generațiile următoare.
🤝Pentru un Pitești curat este nevoie de muncă în echipă!
Pentru orice informații suplimentare sau sesizări, adresați-vă operatorului la următoarele contacte: tel: 0248636886, fax: 0248215308, e-mail: salubritate@gmail.com.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *