"Este o problemă legată de disconfortul creat de purtarea măștii, mai ales dacă într-o incintă închisă este cald, așa cum este în mijloacele de transport în comun. Pe de altă parte, există și persoane care nu cred în utilitatea măștii. Sigur că părerile sunt împărțite. Studiile arată că purtarea măștii reduce semnificativ transmiterea virusului și că este mai eficientă decât izolarea la domiciliu", a spus Alexandru Rafila la B1.

Şeful  Disciplinei de Microbiologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" a declarat că măștile sunt utilizabile cam patru ore, dacă nu se umezesc sau dacă nu se deteriorează. Deci o persoană ar putea purta cam 2-3 măști pe zi.

"Dacă masca se va umezi poate dăuna. Există și o alternativă, este vorba despre măștile textile care poate nu oferă un nivel la fel de bun de protecție, dar sunt o alternativă mai ales că se pot spăla și se pot călca. Există multe persoane care poartă astfel de măști", a precizat Alexandru Rafila.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *