Administrația Națională “Apele Române” a organizat la Vințu de Jos un exercițiu de simulare privind intervențiile în caz de inundații. De la ABA Argeș și-au anunțat prezența pentru evenimete 10 persoane.

 Așa că, fără nicio jenă, de la Argeș şi-au anunţat prezenţa nu numai Directorul Tehnic Ciobanu care coordonează Biroul Dispecerat și apărare împotriva inundațiilor, ci şi Directoarea interimară – Tatiana Diaconu, Directoarea de Investiții – Carmen Păiuș, Directorul Economic – Octavian Tănăsescu, Directorul SGA București – Alexandru Popescu, inginerii șefi Argeș-Liviu Sima, Giurgiu-Dana Petcu, Alexandria-Ion Barbu și doi șoferi. 

Conducerea ABAAV ne-a trimis, ieri, un drept replică la materialul ABAAV, reacţie la materialul: Presa centrală despre şefii ABA Argeş:  ‘Ce le mai plac ăstora protocoalele pe banii statului’. 
 
După ce ne dau în cap cu codul de etică al ziaristului şi invocă nişte articole din acest cod, reprezentanţii ABAAV ne explică cum stă treaba. Din punctul lor de vedere, informaţiile noastre "sunt inexacte și neverificate". Şi încep o polologhie ieftină prin care ne explică cu lux de amănunte că la acest exerciţiu nu au ajuns decât Tatiana Diaconu şi Dumitru Ciobanu, dar nu suflă o vorbă despre faptul că toţi cei enumeraţi de noi aveau delegaţiile făcute pentru plimbarea de la Mureş. 
Aşa că ne-am pus pe treabă şi am început să dăm din coate şi să ne informăm pentru a  relata cu lux de amănunte realitatea.
 
 Toţi cei menţionaţi de noi au confirmat prezenţa la acest eveniment, deci mergeau la mâncare şi băutură pe banii statului, numai că un eveniment nefericit le-a stricat distracţia pe ultima sută de metri. A murit directorul SGA Giurgiu. Cum ANAR a convocat la înmormântare toată suflarea din Apele Române, iar înmormântarea era joi, chiar în mijlocul distracţiei, firavii directori de la ABAAV, conştientizând că e foarte greu să mergi până la Mureş, să bei, să mănânci şi apoi să pleci cu noaptea-n cap la înmormântare la Bucureşti, au decis să nu mai meargă distracţie şi să se ducă doar la înmormântare. Decizia a fost luată doar cu o zi înaintea plecării la Vinţu de Jos. 
 
Ăsta a fost motivul pentru care la simulare au ajuns doar directorul tehnic Exploatare – Dumitru Ciobanu și directorul  tehnic Resurse de Apa si Planuri de Managemenet, cu atribuții de director al ABA Argeș –  Vedea – Tatiana Diaconu, care, imediat după desfăşurarea intervenţiei şi formularea concluziilor au plecat pentru a putea ajunge la înmormântare. 
 
Şi ca să fie tacâmul complet, directorii de SGA, directorii generali şi cei economici au plecat, imediat după înmormântare, tocmai la Oradea, la Comitetul Director. Au ajuns joi noaptea, chiar vineri dimineaţă, au stat la şpriţuri şi mese, iar sâmbătă şi-au luat catrafusele, şi, rupţi de oboseală după atâta muncă, au plecat către casă. 
 
Aşa este! Conform declaraţiilor Biroului de presă al ABAAV au fost inexacte informaţiile noastre. Capii ABAAV au vrut să meargă la un chef pe banii statului, chiar au confirmat prezenţa, dar nefericitul eveniment le-a stricat ploile şi nu au mai ajuns.
 
Offff! Ce soartă!
 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *