Data de 15 mai este aşteptată cu mare nerăbdare de către români, dar răspunsurile la întrebarea: „Ce restricţii se vor ridica?” sunt greu de dat. Premierul Ludovic Orban spune că totul depinde de evoluţia COVID-19 în România. Totuşi, se iau în calcul deschiderea restaurantelor şi a creşelor.
"Vă spun încă o dată ca să înțelegeți. Nu vă putem da aceste răspunsuri. Vom ridica acele restricții pentru care nu există risc epidemiologic. Vom aștepta 14 zile să vedem care sunt efectele și apoi trecem la alte măsuri. Trebuie pregătite măsuri de protejare, dacă se deschid restaurante, la fel și creșe și grădinițe. Discut cu foarte mulți părinți, sunt mulți cei care riscă să își piardă locul de muncă pentru că angajatorii îi cheamă înapoi și ei nu au cu cine să își lase copiii", a declarat Orban., potrivit Stiripesurse.ro.

