Într-o conferință județeană a PNL de zilele trecute, președintele Camerei Deputaților făcea următoarea declarație: Inspectoarea școlară generală din Argeș a fost dată afară. Ministrul Educației știa asta, diriginta băiatului meu când el era la un liceu în București, un profesor excepțional și un inspector școlar general excepțional, a fost dată afară după o postare a Alinei Gorghiu care nu știu ce a reclamat și domnul ministru al Educației s-a executat instant. Este vorba de Liliana Murguleț, cea care a ocupat postul de inspector școlar general în județul Argeș având susținerea PNL.
Deși a fost demisă în luna iulie, pe motiv că a implicat elevi în alegerile PNL Pitești, Liliana Murguleț a rămas coordonatorul Programului național de educație remedială la nivelul județului Argeș, conform unui răspuns oficial semnat în data de 13.09.2021 de către actualul inspector școlar general, Alina Ramona Manea pentru România Curată.
În luna august, 80 de unități de învățământ preuniversitar din 102 nu au organizat activități de educație remedială, în Argeş.
Detalii şi documente pe Romaniacurata.ro

