
La întâlnire au participat reprezentanții marilor lanțuri de distribuție și procesatori din România iar scopul acesteia a fost de a stabili relații directe între părți în vederea desfacerii pe piața din țara noastră a fructelor și legumelor proaspete din Republica Moldova, în urma restricțiilor la exportul produselor agricole pe piața Federației Ruse.
În discursul său, Daniel Botănoiu a menționat susținerea pe care o acordă Premierul României, Victor Ponta, precum și Viceprim-ministrul, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, producătorilor agricoli din Republica Moldova pentru a depăși situația economică delicată în care aceștia se află ca urmare a embargoului impus de Rusia. ”Republica Moldova este din punctul nostru de vedere, parte a Europei și această activitate a cultivării fructelor și legumelor trebuie menținută, motiv pentru care aveți toată susținerea noastră, a organizațiilor producătorilor din România”, a afirmat Daniel Botănoiu.
Reprezentantul Asociaţiilor Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe şi Struguri de Masă a prezentat potențialul Republicii Moldova pentru export: mere proaspete și mere pentru procesare, prune și struguri de masă.
Reprezentanții marilor retaileri și-au manifestat, în general, interesul pentru susținerea producătorilor din Republica Moldova iar Delia Nica, vicepreşedinte al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România, a propus ca în perioada următoare să aibă loc discuții între fiecare hypermaket și producătorii din Republica Moldova, în vederea dezvoltării unui parteneriat avantajos pentru ambele părți.
Săptămânal, cei doi secretari de stat vor monitoriza stadiul realizării angajamentelor celor două părți astfel încât prin efortul agenților economici din România să poată fi combătute efectele negative pe care le simt producătorii din Republica Moldova ca urmare a restricțiilor impuse de Federația Rusă.
Aceste măsuri intervin ca urmare a consultărilor care au avut loc atât între Guvernul din România și cel din Republica Moldova dar și ca urmare a discuțiilor pe care ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România le-a avut cu Comisarul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală în vederea identificării de soluții pentru accesul produselor pe piața unică. Comisarul European a anunțat deja intenția de a dubla contingentul pentru mere, prune și struguri de masă și grăbirea procedurilor astfel încât contingentul să intre în vigoare cât mai curând.
Până la definitivarea acestor propuneri se fac eforturi conjugate la nivel diplomatic între țările Uniunii Europene pentru identificarea unor spații de depozitare în eventualitatea în care va fi nevoie, important de subliniat și salutat fiind în acest sens efortul pe care și ministrul german al Agriculturii, Christian Schmidt, îl face ca urmare a discuției cu ministrul Agriculturii din România, Daniel Constantin.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a trimis în Republica Moldova o echipă de experți pe domeniul fitosanitar pentru a pune la punct procedurile de acces ale produselor agricole pe piața comunitară.