În Ședința Guvernului din 28 mai 2014 a fost adoptat Memorandumul privind aprobarea Orientărilor strategice naţionale pentru dezvoltarea durabilă a zonei montane defavorizate (2014 – 2020).

 Memorandumul vizează stabilirea principalelor direcții de urmat pentru asigurarea creșterii atractivității și dezvoltării durabile a zonei montane defavorizate, prin punerea în valoare a resurselor, stabilizarea populaţiei, menținerea identității culturale, creşterea puterii economice la nivel local, în condiţiile păstrării echilibrului ecologic și protecţiei mediului natural.

Având în vedere faptul că zona montană defavorizată a României constituie un teritoriu special, de interes naţional, cu un imens potențial economic, social, cultural şi de mediu, prin atingerea obiectivelor stabilite se va realiza protejarea şi valorificarea responsabilă a resurselor montane, ţinând seama şi de efectele schimbărilor climatice, prevenindu-se depopularea acestor zone şi degradarea tradiţiilor, îndeletnicirilor şi specificităţii culturale a acestora.

Zonele montane defavorizate trebuie să beneficieze de o politică specifică definită conform principiilor dezvoltării durabile, care să conducă la reducerea dezechilibrului între regiunile mai favorizate și cele montane defavorizate, marcate de constrângeri naturale permanente, vizând ansamblul problematicii economice, sociale, culturale și de mediu înconjurător.

Implementarea obiectivelor strategice naţionale pentru dezvoltarea durabilă a zonei montane defavorizate se va realiza în intervalul 2014 – 2020 şi coincide cu perioada de programare a fondurilor şi politicilor Uniunii Europene (2014 – 2020). Implementarea obiectivelor strategice de către toţi factorii implicaţi din România va fi monitorizată şi evaluată pe parcurs, urmând ca la finalul perioadei vizate, 2020, acestea să fie revizuite în vederea pregătirii următoarei perioade de programare (2021 – 2027).

De asemenea, adoptarea prezentului Memorandum contribuie și la implementarea măsurilor de dezvoltare rurală în perioada 2014 – 2020, având ca obiect dezvoltarea spaţiului rural montan şi alinierea României la nivelul celorlalte state cu zone montane defavorizate, membre ale Uniunii Europene.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *