![](https://www.institutiilestatului.ro/wp-content/uploads/2022/03/feature643.jpg)
Prezenta celor 7 companii romanesti – Colen Impex, Constructii Erbasu, Modimorom, Nord Hire, Recon-Ex, Sunlight Solutions, Tehnodomus – pe piata kazaha este privita cu mult interes de partenerii locali, discutiile avute pana in prezent fiind utile pentru deschiderea de perspective favorabile companiilor de constructii din Romania.
Programul misiunii economice include negocieri si prezentari ale firmelor romanesti in cadrul intalnirilor cu reprezentantii grupurilor Consolidated Construction Company si BI Group, precum si o serie de discutii cu reprezentantii Comitetului pentru licentierea activitatilor de constructii, drumuri si lucrari edilitare in Kazahstan, Agentiei nationale pentru promovarea exporturilor si atragerea investitiilor straine, companiei nationale Astana Expo 2017 si ai Primariei orasului Astana.
La Alma Ata, reprezentantii companiilor romanesti vor avea intalniri cu reprezentanti ai Asociatiei kazahe a Societatilor din Constructii, companiilor BAZIS si Baur Kazahstan, Asociatiei Firmelor Europene – Eurobak, precum si ai firmei de consultanta juridica Denton, ceea va intregi imaginea asupra posibilitatilor de intrare pe piata kazaha a constructiilor.
Misiunea economica are ca scop identificarea conditiilor mediului de afaceri kazah favorabile pentru internationalizarea companiilor romanesti si identificarea de oportunitati de cooperare in sectorul constructiilor, impreuna cu companiile specializate din Kazahstan. In acest sens, au fost stabilite modalitatile de colaborare pentru proiectele majore din Kazahstan – Expo 2017 si Abu DhabiPlaza.
Informatii de background
In anul 2013, Romania a exportat in Kazahstan marfuri in valoare de 52,6 mil USD, iar in primele trei luni ale anului 2014, exporturile catre aceasta tara s-au situat la circa 16,2 mil USD.
Principalele categorii de produse exportate de Romania in Kazahstan in anul 2013 sunt: uleiuri esentiale – 21%, echipamente electro-mecanice – 16,8%, produse din metale comune – 16,5%, produse din plastic si cauciuc – 10,0%. Importurile din Kazahstan sunt in proportie de 99,8% formate din titei, restul reprezentand ingrasaminte chimice.
Republica Kazahstan ocupă locul 119 în clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor în societati comerciale cu participare straină, iar la sfârșitul lunii aprilie 2012 erau înregistrate în România 16 societati comerciale, cu capital social subscris de 51,5 mii USD.
Conform declaratiilor oficiale ale părţii kazahe, investiţiile româneşti în Republica Kazahstan sunt de peste 800 milioane USD. În prezent, în Kazahstan exista mai multe companii romanesti specializate in efectuarea de lucrari si servicii în domeniul petrolului si gazelor.
Consolidated Construction Company este un grup multinational cu o experienta de peste 50 de ani in sectorul constructii, care finanteaza si realizeaza un proiect de 1,4 mld USD in Kazahstan.
BI Group este cea mai mare companie kazaha de investitii si constructii, care deruleaza un program major de proiecte in Kazahstan, inclusiv participarea la complexul de constructii Expo 2017.