„Din punctul de vedere al Ministerului Justiției, 2014 este anul în care am încheiat etapa legislativă, prin intrarea în vigoare a noilor Coduri penale și a legislației secundare, dar și prin adoptarea unei importante măsuri de degrevare a instanțelor de judecată, prin actul normativ aprobat de Parlament la propunerea Ministerului Justiției, în baza sugestiilor primite de la instanțe. În același timp, este anul în care am finalizat, pe de o parte, o foarte importantă etapă de investiții în infrastructura instanțelor, iar pe de alta, ne pregătim să demarăm un amplu program de construire, reabilitare și extindere a sediilor instanțelor din reședințele de județ. Strategia pe care o lansăm astăzi în dezbatere publică reunește cei doi piloni pe care ne vom concentra atenția în următorii cinci ani: dezvoltarea sistemului judiciar, prin consolidarea instituțiilor și investiții directe în infrastructură. De altfel, strategia reflectă recomandările grupului de experți ai Băncii Mondiale care au elaborat raportul intitulat „Analiza funcțională a sectorului justiției din România”.
Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015 – 2020 proiect
Romania Judicial Functional Review