
În data de 4 septembrie 2014, Secretarul de stat Simona-Maya TEODOROIU a avut o întrevedere cu delegaţia Parlamentului Regatului Norvegiei, aflată în vizită în România. Din delegaţia norvegiană au făcut parte parlamentarul Ulf LEIRSTEIN, membru al Comisei pentru Justiție şi Glenn NERDAL, consilier politic în cadrul aceleiaşi Comisii. De asemenea, la convorbiri au participat adjunctul ambasadorului Regatului Norvegiei la Bucureşti.
Discuţiile s-au referit la aspecte concrete ale aplicării Tratatului între România și Regatul Norvegiei privind transferarea persoanelor condamnate, precum și la mecanismele şi perspectivele de dezvoltare a cooperării în domeniul justiției între România și Regatul Norvegiei.
În acest context, s-a agreat că transferarea persoanelor condamnate între Regatul Norvegiei și România este un domeniu de cooperare cu rezultate pozitive sub aspectul reintegrării și reabilitării sociale a persoanelor transferate.
Totodată, în cadrul întâlnirii a fost abordată cooperarea la nivelul instituțiilor partenere din România și Norvegia, în cadrul celor trei programe finanțate prin Mecanismul Financiar Norvegian, pe care Ministerul Justiției le gestionează în calitate de Operator de Program (mai multe informații se găsesc pe pagina de web norwaygrants.just.ro).
A fost reiterat interesul Ministerului Justiției pentru utilizarea acestui instrument de finanțare in dezvoltarea unor domenii de interes major pentru justiția romana (formarea profesionala a magistraților, îmbunătățirea accesului la justiție pentru categoriile sociale vulnerabile, îmbunătățirea condițiilor de detenție, consolidarea sistemului național de probațiune).