
Evenimentul, organizat în contextul „Zilei Internaționale a Alimentației”, va avea loc în Aula Magna a Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, începând cu ora 10. Lucrările vor fi deschise de domnul Daniel Dumitru Botănoiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. La eveniment vor lua parte înalți demnitari din cadrul Ministerului Sănătății, Ministerului Educației, precum și reprezentanții Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, Academiei de Științe Economice București, cadre universitare, reprezentanți ai societății civile, ai producătorilor din sectorul agroalimentar și ai comercianților.
În cadrul Conferinței „Ferma de familie hrănește lumea, protejând planeta” vor fi organizate trei ateliere, ce vor avea ca temă igiena și alimentația sănătoasă, managementul și economia sectorului agroalimentar, precum și tehnologiile moderne de procesare a alimentelor.
Totodată, vor fi organizate expoziții de ambalaje pentru alimente și de fructe din soiuri exotice și locale, adaptate la condițiile pedoclimatice din România de cercetătorii din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București.
Reamintim că Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) a declarat anul 2014 „Anul Internațional al Fermelor de Familie”, întrucât această formă specială a producției agricole oferă aproximativ 65% din locurile de muncă la nivel mondial. Scopul „Anului Internațional al Fermei de Familie” este de a repoziționa agricultura de familie în central politicilor agricole, de mediu și sociale și pe ordinea de zi la nivel național, prin identificarea oportunităților de a promova o schimbare spre o dezvoltare echilibrată și durabilă.