Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor profesionale pentru 540 de femei – consumatoare de droguri sau aflate în situaţii de risc de consum de droguri, precum şi femei aparţinând altor grupuri vulnerabile din regiunea Sud-Est.
Acest proiect va fi implementat pe o perioadă de 18 luni, respectiv 13 mai 2014 – 13 noiembrie 2015, iar bugetul alocat este în valoare de 1.848.448,10 lei.
În cadrul conferinţei de presă, a fost dezbătută problema excluziunii sociale şi profesionale a femeilor aparţinând grupurilor vulnerabile, cauzate în special de absenţa unei educaţii adecvate şi a abilităţilor necesare pentru ocuparea unui loc de muncă. Astfel, prin acest proiect, vor fi identificate soluţii pentru reintegrarea acestor persoane în vederea asigurării condiţiilor optime de viaţă, educaţie şi a unui loc de muncă stabil.
La eveniment, au participat directorul ANA, chestor de poliţie Sorin Oprea, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi centrale, reprezentanţi ai organizaţiilor cu activitate relevantă în domeniul ocupării şi incluziunii sociale, membri ai societăţii civile, consilieri şi asistenţi sociali, psihologi şi sociologi.
Proiectul „Egalitate pe piaţa muncii – Şansa TA la un viitor mai bun!” se adresează unui număr de 540 de femei, dintre care 465 consumatoare de droguri, foste consumatoare sau femei aflate în risc de consum şi 75 de femei aparţinând altor grupuri vulnerabile.
Prin intermediul acestui proiect, Agenţia Naţională Antidrog şi Loop Operations îşi propun ca obiective: dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor profesionale pentru 465 de femei, în special femei consumatoare de droguri sau aflate în situaţii de risc de consum, precum şi 75 de femei aparţinând altor grupuri vulnerabile prin organizarea de cursuri de formare profesională; consolidarea egalităţii de gen şi de şanse pentru 325 de femei prin combaterea inegalităţilor, în special bazate pe etnie, dizabilităţi, vârstă şi gen prin dezvoltarea de programe de consiliere sociale şi consolidarea accesului egal pe piaţa muncii prin promovarea principiului egalităţii de şanse şi gen la nivel de comunitate.
Prin organizarea de cursuri de formare profesională şi oferirea de servicii de consiliere socială, proiectul îşi propune să ofere membrilor grupului ţintă următoarele beneficii: creşterea competenţelor profesionale şi îmbunătăţirea capacităţii de ocupare; accesul la informaţii relevante cu privire la drepturile pe care membrii grupului ţintă le au conform legislaţiei în vigoare; asigurarea tratamentului şi accesului egal la resurse pentru femei; stimularea reintegrării pe piaţa muncii a membrilor grupului ţintă în vederea îmbunătăţirii capacităţii de ocupare.
Agenţia Naţională Antidrog (ANA) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în parteneriat cu Loop Operations, au lansat la finalul săptămânii trecute, în staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa, proiectul „Egalitate pe piaţa muncii – Şansa TA la un viitor mai bun!”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.