Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice organizează luni, 30 iunie 2014, începând cu ora 9.30, la Rin Grand Hotel din Bucureşti, conferința de lansare a proiectului „Realizarea de seturi de date spaţiale în conformitate cu specificaţiile tehnice INSPIRE pentru ariile naturale protejate, inclusiv a siturilor Natura 2000, având în vedere optimizarea facilităţilor de administrare a acestora”, al cărui beneficiar este Direcţia Biodiversitate din cadrul propriei instituţii. 

Proiectul este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013” are o perioadă de implementare de 30 de luni, urmând a se finaliza la sfarşitul anului 2015. 

Prin intermediul acestui proiect, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice urmăreşte revizuirea limitelor pentru ariile naturale protejate din România şi siturile Natura 2000, în vederea creşterii preciziei acestora şi asigurării conformităţii lor cu cerinţele Directivei INSPIRE. 
 
Scopul acestui proiect îl reprezintă creşterea gradului de protecţie a biodiversităţii şi a patrimoniului natural al României prin realizarea de seturi de date în conformitate cu specificaţiile tehnice INSPIRE pentru ariile naturale protejate, în concordanţă cu legislaţia comunitară, inclusiv a siturilor Natura 2000, în vederea optimizării managementului ariilor naturale protejate şi a expunerii seturilor de date spaţiale aferente ariilor naturale protejate în format INSPIRE, conform legislaţiei în vigoare. 
 
Obiectivele proiectului sunt următoarele: 
– Realizarea de seturi de date în conformitate cu specificaţiile tehnice INSPIRE şi creşterea gradului de disponibilitate a acestora, pentru ariile naturale protejate de interes naţional, conform specificaţiilor tehnice disponibile la nivelul CE, conform Directivei INSPIRE, prin realizarea unui studiu pentru realizarea de seturi de date în conformitate cu specificaţiile tehnice INSPIRE pentru ariile naturale protejate prin trasarea detaliilor topografice a acestora, în contextul îndeplinirii obligaţiilor/ cerinţelor CE asumate prin Tratatul de aderare şi realizarea seturilor de date spaţiale. 
– Creşterea gradului de conştientizare a factorilor de interes cu privire la necesitatea realizării de 
seturi de date în conformitate cu specificaţiile tehnice INSPIRE pentru ariile naturale protejate din România în concordanţă cu legislaţia comunitară, cu respectarea specificaţiilor tehnice disponibile la nivelul CE, conform Directivei INSPIRE; 
– Întărirea capacităţii instituţionale a Direcţiei Biodiversitate din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, în vederea creşterii competenţelor privind managementul ariilor naturale protejate din România. 
 
Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, prin Direcţia Biodiversitate, are calitatea de Beneficiar şi va asigura coordonarea activităţilor desfăşurate în cadrul proiectului. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *