Cu acest prilej, secretarul de stat român a avut o întrevedere cu Joško Klisović, ministrul adjunct pentru afaceri externe și europene al Republicii Croația, ocazie care au fost abordate probleme internaționale de actualitate (situația din Orientul Mijlociu și Ucraina).
În baza relațiilor bilaterale foarte bune, în cadrul consultărilor, cele două părţi au subliniat interesul pentru continuarea dialogului politic substanțial la toate nivelurile, precum și utilitatea coordonării la nivelul UE.
Runda de consultări se înscrie pe linia de continuitate a dialogului de lucru la nivelul conducerii celor două ministere de externe. Discuţiile s-au axat pe agenda și prioritățile celor două țări și ale UE la cea de-a 69-a sesiune a A.G. ONU, aspecte legate de menținerea păcii și securității internaționale, cooperarea în cadrul ONU, inclusiv a principalelor organisme și agenții specializate, procesul de reformă a Consiliului de Securitate și revitalizarea sistemului ONU în ansamblul sau.
Totodată, au fost trecute în revista principalele probleme de actualitate de pe agenda internațională (Ucraina, Libia, Siria, Irak, ultimele evoluții din Israel și Fâșia Gaza) precum și alte teme de interes pentru cele două părți.