Producţia de automobile Dacia Logan MCV se va extinde şi în Tanger fără vreun impact asupra unităţii de la Mioveni, se precizează într-un comunicat al Grupului Renault.

 „Cu scopul de a elibera o capacitate de producţie pentru Duster, Grupul Renault va produce Logan MCV şi în uzina din Tanger. Astfel, începând din primul trimestru 2017, Logan MCV va fi produs la uzina de la Mioveni şi la uzina din Tanger, în Maroc”, arată producătorul.

„Capacitatea de productie instalată a uzinei din Mioveni este utilizată la maximum. În acest context, această a doua industrializare nu impactează nici organizarea uzinei din Mioveni, nici activitatea şi nici salariaţii din România”, mai precizează Grupul Renault.

Pentru a răspunde succesului gamei Global Access, Grupul Renault va produce Logan MCV într-o a doua uzină. Odată cu succesul modelului Duster, uzina din Mioveni trebuie să răspundă cererii comerciale mari pentru acest model (al doilea din segmentul său, mai ales, în Europa).

Anterior, Jean-François Gal, directorul Uzinei Renault Tanger, citat de site-ul L’Usine Nouvelle a anunţat relocarea în Maroc, din 2017, a liniei de producţie Logan Break MCV.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *