„Domnule Manu, repuneți urgent în funcții managerii de spitale propuși de PNL!”, scrie Departamentul de Comunicare, într-un comunicat de presă. Acelaşi departament scrie că: „PSD Argeş, la nivel județean, a zădărnicit combaterea coronavirusului, prin tot felul de piedici administrative.”
Ooo, păi dacă-i aşa, băgaţi PSD-ul la puşcărie. Partidu’ la pârnaie, că aşa zice legea pentru cei care zădărnicesc combaterea COVID-ului. Adică voi, liberalii, dacă aveţi dovezi, că doar nu vorbiţi poveşti, ar trebui să luaţi măsuri… NU??? Altfel, mai uşor cu gargara că ne-am săturat de campanii electorale pe vreme de pandemie.
Publicăm mai jos, o parte din mesajul PNL Argeş. Se vede de la o poştă cine e valoarea organizaţiei. Doamnelor şi Domnilor, Mariuuus Postelnicescuuuu!
„Medici cu experiență, precum Tiberiu Irimia, numit manager la Spitalul Județean de Urgență Pitești, Aron Andrei, numit manager la Spitalul Municipal din Câmpulung, Bogdan Georgescu, numit manager la Spitalul Municipal Curtea de Argeș, au fost schimbați de președintele CJ Argeș, doar pentru a menține în funcții oameni supuși PSD. Din acest motiv, PNL Argeș, prin vocea liderului de grup al consilierilor județeni, Marius Postelnicescu, cere repunerea pe pozițiile de management a medicilor menționați mai sus.
„Solicităm domnului Dan Manu să revină de urgență asupra deciziei de schimbare a managerilor propuși de PNL. Acești oameni, în timpul scurt, cât au coordonat conducerea spitalelor din poziții interimare, au reușit să gestioneze corect pandemia de coronavirus și să lucreze în beneficiul și pentru sănătatea argeșenilor. Domnule Manu, nu va jucați cu viețile oamenilor și faceți ceea ce este de cuviință pentru sistemul sanitar, repuneți în funcții managerii profesioniști propuși de PNL! ”, a declarat liderul consilierilor județeni ai PNL, Marius Postelnicescu.”
Cu tot respectul, domnule Marius Postelnicescu, aţi tăiat frunză la câini ani de zile şi aţi mâncat degeaba banii argeşenilor în mandatele de ales judeţean. Nu aţi înţeles nimic în anii în care aţi fost consilier judeţean. Manu a schimbat numai conducerea Spitalului Judeţean Argeş. Ceilalţi manageri de spitale, respectiv de la Spitalul Municipal din Câmpulung, de la Spitalul Municipal Curtea de Argeș au fost schimbaţi din funcţie de către primarii municipiilor respective. Dar, bineînţeles, pentru o valoare ca dumneavoastră, îi cerem şi noi lui Manu să pună în funcţie managerii liberali. Chiar dacă nu îl lasă legea. La PNL, legea merge călcată în picioare.
Pe nenorocirea unor oameni care au murit de COVID, sau şi-au pierdut părinţii, bunicii, fii şi prietenii, PNL Argeş tranşează chestiuni spinoase, cum ar fi numirile în funcţii ale unor liberali. Pe motiv că sunt mai competenţi decât PSD-iştii. Noi, ştim însă că nu competenţa şi profesionalismul îi doare pe liberali, ci faptul că vor să controleze judeţul, care încă mai este vacă de muls.

