Primele 9 milioane de teste de salivă vor ajunge în școli în perioada 21 – 25 noiembrie, a anunțat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu. Frecvența testării va fi de două ori pe săptămână, pentru elevi și întreg personalul din instituțiile de învățământ.
Ministrul a precizat, la Antena 3 că va fi necesar un instructaj minim pentru efectuarea testelor, instructaj care ar trebui să fie făcut de personal medical. Au fost contractate 70 de milioane de teste, calculate pentru 11 săptămâni.
În contextul începerii cursurilor din 8 noiembrie, Sorin Cîmpeanu a precizat că decizia prezenței fizice aparține Consiliilor de Administrație ale școlilor, criteriul fiind rata de vaccinare de cel puțin 60% a personalului.

