Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, susține că s-au stabilit deja pașii la nivel guvernamental, pentru ca România să iasă rapid din criza economică, ce va urma după încheierea crizei în Sănătate, cauzată de epidemia de COVID-19.

  „Până acum, rezultatele arată că impactul (epidemiei) asupra economiei și al sănătății a fost mai mic decât în alte țări. (…) Economia României va ieși din această criză mai bine decât ne așteptăm”, a declarat ministrul finanțelor. El a motivat ca sursă a optimismului său faptul că în ultima lună companiile au răspuns apelului de a-și plăti taxele, iar pe de altă parte altele s-au adaptat și și-au transformat producția la ceea ce este nevoie: măști, biocide, ventilatoare. „Au răspuns foarte bine, am încredere în economia românească, am încredere că după această perioadă va fi o economie mult mai puternică”, a spus Florin Cîțu, la Digi24.

„După ce trecem de vârful epidemiei și rămâne de rezolvat doar criza economică, acolo avem instrumente. Economiile globale au trecut prin crize economice, cea mai recentă în 2009, avem soluții pentru crize economice și putem să rezolvăm, pe când aici avem și o criză de sănătate în același timp. Trebuie să trecem peste vârful crizei de sănătate. În monentul în care începem să relaxăm condițiile, veți vedea că soluțiile pentru criza economică sunt mult mai ușor de implementat și le avem și le știm, pentru că am mai trecut prin asta. (…) Știm cum să rezolvăm problema, doar să trecem peste acest vârf al crizei în sănătate. Mai avem puțin, două săptămâni, înțeleg de la experți. Vârful este acum și după aceea putem să ne gândim și la ce urmează, la partea economică”, a spus Florin Cîțu., potrivit sursei citate.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *