Cu această nouă achiziție, flota Regiei a crescut la trei freze, toate fiind de aceeași marcă. "Achiziționarea de către Consiliul Județean Argeș a acestei freze de asfalt de ultimă generație și darea în administrarea Regiei Autonome Județene de Drumuri reprezintă un element pozitiv în desfășurarea procesului de redresare în care ne aflăm. Creșterea bazei materiale implică și creșterea volumului de lucrări pentru repararea drumurilor județene în anii următori. Având în vedere rețeaua foarte extinsă de drumuri județene pe care o avem în administrare, de aproximativ 1200 de kilometri, această investiție este foarte importantă pentru că, având la dispoziție o flotă de trei freze, vom putea acoperi în întregime intervențiile pe care le avem programate în următorii ani", a precizat directorul Regiei, Alina Nicolau.
Putere motor: 141 cp

