După ce l-au beștelit și huiduit pe Florin Cîțu, după ce și-au jignit colegii de partid și l-au atacat josnic pe Președintele țării, ”orbaniștii” au mai gândit o șicană, mizerabilă – își dau demisia din grupurile parlamentare PNL, dar nu-și dau demisia și din PNL.
Dacă Ludovic Orban & Co ar citi, atenți, Statutul PNL, la art.22, punctul 2, litera d ar afla că se pierde calitatea de membru PNL, în următoarea situație: ”declararea ca independent a acelui membru care ocupă o funcție aleasă sau numită, în afara partidului, cu sprijinul politic al acestuia”.
Lichele, cum sunt, s-au gandit să forțeze excluderea din partid ca să facă un pic pe victimele, de parcă ar mai interesa pe cineva.
Parlamentarii statului, dovedesc – și de această data – că nu se pot comporta demn. Aștia-s DEMNITARI de stat, fără DEMNITATE sau ”orbaniștii”.

