
Secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a participat în perioada 29-30 mai 2014, la Atena, la reuniunea informală a miniştrilor/ secretarilor de stat pentru afaceri europene din statele membre ale UE. Reuniunea informală a fost organizată de Preşedinţia elenă a Consiliului UE (semestrul I 2014), în vederea coordonării pe dosarele de actualitate la nivel european şi a avut loc pe fondul recentelor alegeri pentru Parlamentul European din perioada 22-25 mai 2014.
Principalele subiecte de discuţie ale reuniunii au vizat aspecte instituționale, consolidarea rolului Consiliului Afaceri Generale (CAG) în procesul decizional european, respectiv asigurarea eficienţei şi funcţionării CAG în calitate de for de dialog politic.
În cadrul discuţiilor pe aceste teme, secretarul de stat George Ciamba a evidenţiat faptul că eventualele evoluţii viitoare la nivelul funcţionării instituţiilor europene trebuie să aibă la bază creşterea cooperării dintre instituţiile europene, în sensul armonizării agendei de priorităţi şi a priorităţilor legislative ale instituţiilor Uniunii. În acest sens, metoda comunitară trebuie să stea în continuare la baza oricăror evoluţii în planul funcţionării instituţiilor europene. De asemenea, este esenţial ca instituţiile europene să acţioneze în spiritul unei funcţionări eficiente şi a unei cooperări constructive, cu viziune în actualul context european, care să răspundă preocupărilor cetăţenilor europeni.
În acest sens, secretarul de stat român a subliniat necesitatea ca prioritățile Uniunii în perioada următoare să se focalizeze pe obținerea de rezultate concrete, pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor europeni cu privire la creșterea economică, crearea locurilor de muncă și combaterea șomajului, respectarea drepturilor fundamentale.
A exprimat, în același timp, alături de numeroase delegații ale statelor membre, speranța ca procesul de desemnare a președintelui viitoarei Comisii Europene și a viitoarei configurații instituționale comunitare să se încheie cât mai curând posibil, în conformitate cu așteptările și votul cetățenilor europeni, astfel încât instituțiile să înceapă să funcționeze și să producă rezultate concrete.
Secretarul de stat George Ciamba a susţinut, de asemenea, importanţa consolidării rolului CAG în asigurarea unei pregătiri şi a unui proces de coordonare a celor mai importante aspecte ale agendei europene.
În cadrul reuniunii, secretarul de stat George Ciamba a subliniat că alegerile din România au demonstrat orientarea pro-europeană clară a cetăţenilor români, şi a evidenţiat că această realitate reprezintă o premiză pozitivă a unei participări active şi dinamice a României la procesul decizional european şi la conturarea soluţiilor de viitor cu privire la dosarele europene majore.