În cadrul procesului electoral privind alegerile pentru Senat și Camera Deputaților care va avea loc în data de 11.12.2016 va fi utilizat, Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot (SIMPV) şi de prevenire a votului ilegal.

 În acest sens, în fiecare secție de votare va fi desemnat un operator de calculator care va avea ca atribuție principală înscrierea în SIMPV a codurilor numerice personale ale alegătorilor care se prezintă la vot, prin scanarea cărților de identitate sau prin tastarea cifrelor, după caz.

         Potrivit legii, poate avea calitatea de operator de calculator al secției de votare orice persoană care îndeplinește următoarele condiții: 
– are cetățenia română și domiciliul în România; 
– cunoaște limba română, scris și vorbit; 
– are vârsta de minimum 18 ani împliniți;
– are capacitate deplină de exercițiu; a absolvit învățământul general obligatoriu; 
– are cunoștințe de bază în tehnologia informației.
          Persoanele interesate să participe ca operator de calculator în secțiile de votare la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2016 pot completa o cerere în acest sens, care va fi depusă la sediul Primăriei Municipiului Pitești din str. Victoriei nr.24, intrarea B, Compartiment Relații Publice.
          Nu este necesar să mai depună cereri persoanele care s-au înscris începând cu alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din iunie 2016.
         Persoanele propuse vor fi instruite și evaluate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, cu sprijinul Autorității Electorale Permanente și al Institutului Național de Statistică.
         Operatorii de calculator vor primi, pe perioada desfășurării activității în secțiile de votare, o indemnizație stabilită prin Hotărâre a Guvernului.
         

1. Cerere operatori secții votare
2. 
Material informativ operatori secții votare

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *