Potrivit informațiilor pe care le avem, Câmpulungul a încheiat anul 2021 cu un excedent de 20 de milioane de lei. De menționat, bugetul municipiului pe anul acesta este de 41 de milioane de lei, cu un million de lei mai mare ca bugetul de la Curtea de Argeș (care are un buget de 40 milioane lei). Și în timp ce la Câmpulung s-a înregistrat un excedent cât jumătate din bugetul pe 2022, Elena Lasconi se vaită de bani.
Bani pe care i-a cerut Consiliului Județean sunt pentru amenajare spații verzi. În același timp, alți primari au solicitat bani de la conducerea județeană pentru școli, transport, schimbat iluminat public stradal, creștere energetică la spital (Curtea de Argeș), iar pentru toate aceste proiecte, edilii au cerut bani pentru cofinanțări, fiind vorba de programe pe fonduri europene. Numai Lasconi vrea toți banii de la CJ, că la Câmpulung nu prea se complică administrația cu proiecte U.E.
Pentru cititorii noștrii care n-au mai ajuns de ani buni la Câmpulung, vă spunem că orașul e vai mama lui. Ca să fim eleganți, vom spune că sunt străzi neasfaltate, fără canalizare, că sunt zone în care nu este apă curentă. Asta la prima vedere. Nu mai vorbim de industrie, locuri de muncă, nivel de trai, că ne apucă groaza. Și în tot acest context, Lasconi cere bani de la județ pentru amenajare spații verzi, după cum urmează:
– amenajare șpațiu verde zona Grădiște
– Amenajare șpații verzi str. Alexandru cel Bun
– Amenjare spații Prichindelul, str Revoluției cu str Gruiului
– Amejare spații verzi str Gruiului
Deci vă miră faptul că CJ-ul nu a dat bani la Câmpulung? Pe noi nu ne miră… Cum să ceri bani pentru spații verzi, iar bulevardul orașului e vai steaua lui? Ca o comparație, la Curtea de Argeș se lucrează la bulevardul orașului, în timp ce Lasconi visează gazon și panseluțe, pentru Câmpulung. Mai mult, primărița s-a văitat că plouă într-o grădiniță, dar nu a cerut bani pentru asta. Jenant!

