Nicolae BĂNICIOIU, ministrul Sănătăţii a verificat astăzi stadiul lucrărilor de reabilitare şi reamenajare ale blocului operator central şi ale maternităţii din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), o investiţie de peste 1 milion de euro a Ministerului Sănătăţii.

 Lucrările la Blocul Operator, dar şi la nivelul etajelor 3 şi 4  din corpul A3, acolo  unde se află unitatea materno- fetală cu spaţii destinate actului chirurgical la naştere şi cazării pacientelor vor fi finalizate la începutul lunii decembrie 2014, conform raportărilor SUUB.

“Este o vizită de etapă. Sunt două invetiţii importante realizate deMinisterul Sănătăţii la SUUB, finalizate deja în proporţie de 70-80%. Cele mai avansate sunt lucrările de la maternitate. Sunt mulţumit că anul acesta vom finaliza reabilitarea unui număr de 6 maternităţi începute în anii 2005 prin proiectul Băncii Mondiale. Două din maternităţi sunt în Bucureşti ceea ce ne ajută să rezolvăm problema privind lipsa locurilor la Terapia Intensivă pentru nou-născuţi”,a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae BĂNICIOIU.

Ministrul Sănătăţii a analizat împreună cu reprezentanţii conducerii SUUB posibilitatea înfiinţării, după 1 ianuarie 2015, a unei secţii care să rezolve urgenţele în chirurgia cardiacă.

Programul de chirurgie a cordului poate fi dezvoltat la SUUB după ce în echipa medicală a fost cooptat un medic care s-a întors din Germania.

În acest sens, Nicolae BĂNICIOIU a discutat cu managerul unităţii, prof.dr. Cătălin CÂRSTOIU şi despre deblocarea unui număr de posturi pentru medici chirurgi şi personal auxiliar de chirurgie cardiacă.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *