Aceste alegeri reprezintă una dintre etapele importante prin care se consolidează cadrul democratic din Ucraina în vederea implementării agendei de reforme necesare parcursului european. Acesta a fost asumat de Ucraina ca urmare a evoluţiilor din noiembrie 2013 și, cu precădere, după semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. MAE salută totodată participarea considerabilă la vot a cetăţenilor ucraineni. Aceasta se constituie într-o confirmare a angajamentului societății ucrainene pentru un viitor dedicat efortului de reformă a statului si societăţii în ansamblu.
Ministerul Afacerilor Externe apreciază că, pe fondul situaţiei de securitate dificile în care s-a desfăşurat scrutinul, caracterizată de încălcări ale Protocolului și Memorandumului de la Minsk din septembrie 2014, precum şi de atitudinea de obstrucţie din partea aşa-ziselor autorităţi din regiunile separatiste şi din Crimeea, autorităţile ucrainene au reuşit să asigure securitatea și ordinea publică, cât și desfăşurarea unui proces electoral transparent şi corect.
În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe împărtăşeşte pe deplin evaluările şi concluziile preliminare ale Misiunii Internaționale de Observare Electorală coordonate de OSCE/ODIHR privind modul de derulare a procesului electoral, cu respectarea de către autorităţile ucrainene a angajamentelor internaţionale în materie electorală şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă încrederea că rezultatele acestor alegeri parlamentare vor crea condițiile necesare pentru coagularea, în Ucraina, a unei coaliţii guvernamentale solide pro-europene, în măsură să acționeze cu consecvență și fermitate pentru a adopta pașii necesari în vederea implementării pachetului amplu de reforme circumscris Agendei de Asociere a Ucrainei cu Uniunea Europeană.

