
Ziua de 9 septembrie va debuta cu două sesiuni de lucru, una dedicată analizei situaţiei de securitate din Ucraina, Irak şi Siria şi cealaltă procesului de implementare a concluziilor Consiliului European din decembrie 2013, în noul context internaţional. Reuniunea va fi prezidată de ministrul apărării italian, Roberta Pinotti.
Pe agenda celor două sesiuni de lucru din prima zi se regăsesc subiecte precum cooperarea UE-NATO în domeniul capacităţilor de reacţie rapidă, relaţia UE-Ucraina, elaborarea unui cadru politic privind cooperarea sistematică, finanţarea misiunilor şi operaţiilor UE, dar şi competitivitatea industriilor europene ale apărării.
Ziua de 10 septembrie va cuprinde o sesiune dedicată Agenţiei Europene de Apărare, concentrată pe cooperarea în dezvoltarea unor capacităţi militare credibile.
În atenţia miniştrilor apărării va fi supus şi subiectul operaţiilor militare UE, care va avea două componente: operaţiile cu mandat executiv- Atalanta, EUFOR RCA şi EUFOR Althea şi misiunile de instruire EUTM Mali şi EUTM Somalia.