Astăzi, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat că a semmnat ordinul referitor la programa pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat şi că acestea se vor susţine pe baza materiei predate în primul semestru al anului şcolar. Anisie a declarat că examenele ar putea fi susţinute în luna iulie.

 ”În scenariul în care vom reveni la cursuri în momentul în care situaţia de urgenţă încetează, am putea susţine examenele în luna iulie. În cazul în care se prelungeşte starea de urgenţă, atunci vom lua o altă măsură în aşa fel încât elevii şi studenţii să îşi poată încheia anul şcolar cu bine”, a declarat Anisie la Antena 3., potrivit Stiripesurse.ro.

”Programele pentru evaluare naţională şi examenul de bacalaureat prevăd materia studiată până la momentul începutul semestrului al doilea. Aşa cum am precizat în măsurile pe care le-am luat în cadrul Ministerului Educaţiei, prin consultare cu partenerii noştri educaţionali, conţinuturile pentru examenele naţionale vor fi acelea studiate până la începutul semestrului al doilea. Iar în cazul în care vom reveni la cursuri cât mai repede, tezele pe care elevii trebuie să le susţină vor conţine numai subiecte din materia studiată până pe 11 martie, atunci când au fost închise şcolile”, a adăugat ministrul.

”În momentul în care Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă ne spune că putem reveni în siguranţă şi că nu este pusă în pericol sănătatea copiilor şi a cadrelor didactice, atunci vom spune care este cel mai potrivit lucru pe care trebuie să îl adoptăm”, a spus Anisie., potrivit sursei citate.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *