„Sunt mai multe scenarii pe care le iau în calcul colegii din cadrul Ministerului Educaţiei, printre care şi acesta (n.r. – al venirii elevilor prin rotaţie la şcoală, în timp ce alţii participă la lecţii online), iar în această perioadă vom analiza şi alte propuneri, dar ne vom uita şi la modelele pe care le-au dezvoltat alte state europene, pentru că şi acolo s-au confruntat cu aceeaşi situaţie cu care ne confruntăm şi noi, adică lipsa aceasta a infrastructurii.
Să ştiţi că sunt state în care au fost găsite soluţii, în care au fost aduse în curtea şcolii containere sau corturi, în aşa fel încât să se realizeze această distanţare fizică. Vom analiza şi noi în cadrul ministerului şi să sperăm, totuşi, că de la toamnă nu vom mai avea altă perioadă de îmbolnăviri”, a declarat Monica Anisie.

