Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a solicitat rectorilor universităţilor din România să asigure începerea în condiţiii cât mai prielnice a anului universitar.

„Începerea anului universitar nu este numai un eveniment festiv, ci şi o coordonată care definește simbolic spațiul academic. Pe 1 octombrie universităţile nu îşi reiau doar sarcinile didactice ori educative, ci demonstrează încă o dată rolul important pe care sistemul de învăţământ superior îl are la nivelul întregii societăţi româneşti. De aceea, este important ca începerea noului an universitar să decurgă fără incidente”, a declarat Mihnea Costoiu.

Ministrul a arătat, de asemenea, că MEN va continua să sprijine universitățile românești. „Vă rog să contaţi în acest proces pe sprijinul deplin al Ministerului Educaţiei Naționale. Vom continua eforturile depuse până în prezent pentru ca bugetele educaţiei şi cercetării să crească, vom continua să vă sprijinim pentru ca universităţile româneşti să producă absolvenţi bine pregătiţi, capabili să facă faţă rigorilor de pe piaţa muncii”, a spus ministrul Mihnea Costoiu.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *