13 septembrie 2014 – Compania Națională Poşta Română (CNPR), liderul pieţei serviciilor poştale din România, cu o cifră de afaceri anuală de peste 1,2 miliarde de lei, cel mai important jucător pe piaţa liberalizată a serviciilor poştale, a reușit să treacă de la o politică de management de subzistenţă, la o politică bazată pe criterii comerciale competitive, prin care să recupereze cota de piaţă pierdută în ultimii ani.
Ministerul pentru Societatea Informațională apreciază eforturile echipei de management, condusă de domnul Alexandru Petrescu, care a reușit să consolideze evoluţia pozitivă a situaţiei financiare a CNPR.
Procesul de readucere a companiei pe profit s-a datorat în principal implementării unei serii de măsuri luate de managementul companiei privind eficientizarea şi dezvoltarea activităţii, cât şi optimizarea cheltuielilor, prin restabilirea echilibrului între volumul de prestaţii poştale şi a numărului de angajaţi, atât la nivel operațional cât și la nivel administrativ.
“Poșta Română a reusit, în ultimele luni, să securizeze mai multe contracte extrem de importante pentru cifra de afaceri a companiei, dar și pentru creșterea cotei de piață. Este vorba despre distribuirea cardului de sănătate la nivel național, un proiect strategic pentru sistemul sanitar din România, despre primirea autorizației de funcționare a Poștei Române Broker de Asigurare, dar și despre deschiderea primului oficiu poștal în sistem franciză. Acestea sunt doar câteva dintre proiectele pe care operatorul național de servicii poștale și-a pus parafa la începutul acestei toamne și care vor duce la o schimbare a configurației serviciilor oferite de Poșta Română. Astfel, sunt convins că odată cu stabilizarea situației financiare, obiectivul nostru asumat, acela de a privatiza Poșta Română, va fi încununat cu succes în cel mai scurt timp”, a declarat ministrul pentru societatea informațională Răzvan Cotovelea.