Dozele de vaccin hexavalent vor ajunge până la sfârșitul săptămânii viitoare la medicii de familie, a anunțat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.
"A existat o discontinuitate, într-adevăr. (…) Cantitatea de vaccin hexavalent a fost recepționată de către Ministerul Sănătății. Până la sfârșitul săptămânii viitoare ar trebui (…) ca vaccinurile să fie deja la medicii de familie. Am semnat ordinul de transmitere către direcțiile de sănătate publică. De la direcțiile de sănătate publică vor merge către medicii de familie", a afirmat Vlad Voiculescu, la sesiunea online "De vorbă cu Ministrul tău", organizată de Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic.
Voiculescu și-a cerut scuze pentru întârzierea cu care Ministerul Sănătății pune la dispoziție aceste vaccinuri.

