„Avem cadre pentru toate partidele care vor să aibă rezultate. PNL-ului le putem pune la dispoziție oameni pentru structurile cele mai înalte, poate pentru servicii să nu avem, pentru că aici nu știu dacă ne încadrăm.”, ne-a declarat Ion Mînzînă.
Reporter: Vă încurcă sau vă ajută posibila candidatură a lui Sorin Apostoliceanu la PNL?
I.M: Timpul va demonstra că în orice situație noi vom câștiga Primăria Pitești.
Reporter: Dar despre Sorin Apostoliceanu, pe care PSD l-a pus într-o funcție, și care nu a părăsit partidul, când și-a anunțat inteția să candideze pentru un alt partid, ce părere aveți?
I.M: Nerecunoștința e boală grea, nu o să mă aștept acum să facă gesturi, e decizia lui. Îl anunț pe această cale că aveam cunoștință de multă vreme de negocierile pe care le-a avut. Îmi pare rău că nu a avut bărbăția să vină să spună în fața oamenilor care l-au ajutat să ajungă la această demnitate, ce nemulțumiri avea. Ne vom mai întâlni în politică și va constata că este marea greșeală a carierei lui.
Reporter: Dacă nu va fi ales candidat PNL, va merge în echipă cu PSD la alegeri?
I.M: Probabil va alege o carieră independentă sau va căuta un alt partid, dar nu PSD.
Reporter: Îi veți retrage sprijinul politic?
I.M: Voi accepta orice propunere venită din partea filialei din care face parte, PSD Pitești, decizia le aparține.Trebuia să discute și cu cei care l-au făcut om. Apreciem însă că, în urmă cu câteva zile, și-a plătit cotizația la partid.

