"La toate evenimentele la care am fost prezenți în acest sfârșit de săptămână, cetățenii au înțeles să respecte măsurile sanitare impuse, precum și măsurile de ordine publică, astfel încât nu au fost înregistrate incidente și nici nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.
În urma unei solicitări prin apel 112, în ziua de 03 octombrie, în jurul orei 13.00, jandarmii din cadrul Postului Montan Arefu s-au deplasat în zona „Rezervației Marginea”, din comuna Sălătrucu, unde au depistat un grup de 6 persoane cu autoturisme de teren, care au pătruns în fondul forestier național.
Având în vedere cele constatate, jandarmii au aplicat un număr de șase sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.000 lei, pentru pătrunderea cu autovehiculele în fondul forestier național, fără a avea acordul proprietarului sau administratorului.
Vă mulțumim tuturor celor care ați ales să vă bucurați într-un mod civilizat de acest weekend și vă asigurăm că suntem întotdeauna acolo unde este nevoie de noi", transmite Inspectoratul de Jandarmi Argeş.

