Precizăm următoarele aspecte:
Observaţiile Comisiei referitoare la Master Planul General de Transport au fost de natură tehnică şi nicidecum de natură juridică sau de nelegalitate şi nu au legatură cu strategia anticorupţie. Acestea au făcut referire la patru aspecte:
1. Compatibilizarea intervenţiilor definite de Master Plan ca proiecte cu traseul reţelei de transport TEN-T Core si Comprehensive.
2. Modelarea tuturor intervenţiilor definite pentru sectorul rutier pentru a verifica sustenabilitatea întregii reţele, cu ajutorul Modelului Naţional de Transport.
3. Stabilirea obiectivelor generale ale Master Planului pentru sectorul rutier în concordanţă cu reţeaua TEN-T Core şi Comprehensive.
4. Identificarea viziunii strategice pentru sectorul rutier în concordanţă cu priorităţile europene pentru reţeaua TEN- T Core şi Comprehensive.
Observaţiile Comisiei nu contestă eficienţa Master Planului sau conţinutul acestuia din urmă, ci se referă la completări care ar trebui introduse. În acest sens, ca urmare a dialogului cu reprezentanţii Comisiei, Ministerul Transporturilor va transmite completările pe sectorul rutier, iar până la data de 13 iunie 2014 va fi transmis primul draft de analiză pe sectorul de transport.