Anul acesta, la concursul de Rezidenţiat s-a înscris un număr de 5661 absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie. Aceştia vor concura pe cele 3 909 locuri şi posturi scoase la concurs.

 Cei mai mulţi medici tineri, 4172, s-au înscris pentru locurile şi posturile scoase la concurs în domeniul medicină, un număr de 1118 au optat pentru locurile şi posturile din domeniul medicină dentară, iar restul de 371 vor susţine specialitatea în farmacie.

În urma consultării pe care ministrul Nicolae BĂNICIOIU a avut-o cu rectorii universităţilor de medicină şi farmacie, Ministerul Sănătăţii a decis decalarea cu o săptămână a datei  de organizare a concursului de intrare în Rezidenţiat, din data de 16 noiembrie 2014, în data de 23 noiembrie 2014.

Decizia a fost luată având în vedere că în 16 noimebrie 2014 sunt organizate şi alegerile electorale, iar Ministerul Sănătăţii a primit mai multe sesizări din partea instituţiilor publice responsabile cu paza concursului pentru stabilirea unei alte zile de concurs.

Detaliile privind organizarea concursului sunt publicate de către Ministerul Sănătăţii, pe pagina de web www.ms.ro.

Bibliografia şi tematica de concurs au rămas aceleaşi ca în anii trecuţi.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *