De vineri, 18 februarie, ora 8:00, până sâmbătă, 19 februarie, ora 8:00, s-au adresat personalului medical din cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Pitești 159 de persoane, iar de sâmbătă până duminică, în același interval orar, 160 de persoane.
Din cei 319 pacienți (numărul total al prezentărilor), 120 au fost aduși la UPU cu ambulanțele SAJ, 21 cu echipaje SMURD, iar ceilalți 178 cu mijloace proprii. În cazul a 80 de bolnavi a fost necesară internarea. 
Precizăm că 20 dintre pacienții care au ajuns în cele două zile menționate la UPU au fost aduși prin transfer de la alte unități sanitare, pentru a primi îngrijiri medicale și tratamemt de specialitatea în cadrul SJU Pitești. 
Un procent considerabil din numărul total al prezentărilor din perioada 18-20 februarie 2022 a fost reprezentat de persoane cu probleme respiratorii sau cu traumatisme în urma accidentelor de circulație în care au fost implicate. De asemenea, dintre urgențele pentru care bolnavii s-au prezentat la SJU Pitești și a fost necesar să rămână internați mai amintim: colică abdominală/ biliară, diverse traumatisme, fracturi, arsuri, AVC, insuficiență respiratorie acută, suspiciune/infecție cu SARS CoV 2, status post Covid, infarct miocardic, ciroză hepatică.
 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *