Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, l-a primit astăzi, 20 august 2014, pe noul ambasador agreat al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Paul Brummell, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.

 Şeful diplomaţiei române a adresat felicitări ambasadorului britanic pentru numirea în funcţie, i-a urat succes în îndeplinirea misiunii în România şi l-a asigurat de întreaga disponibilitate a Ministerului Afacerilor Externe pentru cooperare şi dialog.

Cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul şi perspectivele relaţiei bilaterale, ministrul afacerilor externe subliniind caracterul privilegiat al relaţiei de parteneriat cu partea britanică în cadrul Parteneriatului strategic, relansat în iunie 2011, şi dezvoltat în special pe dimensiunea de securitate/cooperare militară în teatrele de operaţii, afaceri interne/combaterea criminalităţii, cooperare în domeniul justiţiei. A fost exprimată disponibilitatea ambelor părţi de a consolida pe mai departe dialogul politic bilateral prin stabilirea unui mecanism de consultări periodice, atât la nivel ministerial, cât şi la nivel de experţi.

De asemenea, cei doi interlocutori au evidenţiat buna cooperare în domeniul economic, confirmată de o dinamică ascendentă continuă a schimburilor comerciale din ultimii ani, anul 2013 înregistrând o creştere record a schimburilor comerciale bilaterale, de peste 3 miliarde de euro. Ambele părţi au convenit asupra încurajării şi promovării în continuare a cooperării economice, precum şi asupra utilizării potenţialului investiţional existent între cele două ţări, prin promovarea oportunităţilor de afaceri în diferite domenii.

Au mai fost discutate aspecte legate de situaţia din vecinătatea estică, şeful diplomaţiei române reiterând necesitatea respectării integrităţii teritoriale şi a independenţei Ucrainei, în conformitate cu reglementările internaţionale, precum şi necesitatea unui sprijin solid al UE, coordonat cu partenerii euro-atlantici, pentru procesul de stabilizare şi reformă al Ucrainei, menit să asigure parcursul european ales în mod liber de poporul ucrainean.

În ceea ce priveşte Republica Moldova, ministrul Titus Corlăţean a reiterat interesul prioritar pe care România îl acordă parcursului european al acestei ţări. A reamintit necesitatea unui sprijin real pentru autorităţile de la Chişinău în contextul situaţiei din regiune şi în perspectiva apropiatelor alegeri legislative din Republica Moldova. Totodată, cei doi interlocutori au trecut în revistă dosare ale agendei internaționale, cu accent pe situaţia din Fâşia Gaza, Irak, precum şi elemente cu privire la apropiatul summit NATO, din Marea Britanie, din 4-5 septembrie 2014, subliniindu-se importanţa reconfirmării solidităţii relaţiei transatlantice pentru gestionarea adecvată a riscurilor de securitate asociate noului context geostrategic.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *