Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, l-a primit astăzi, 9 septembrie 2014, pe Bahador Aminian Jazi, ambasadorul Republicii Islamice Iran la Bucureşti, cu ocazia încheierii misiunii sale în România.

 Şeful diplomaţiei române a mulţumit ambasadorului iranian pentru activitatea depusă în timpul mandatului său la Bucureşti şi a evidenţiat contribuţia acestuia la dezvoltarea raporturilor dintre cele două ţări.

Întâlnirea a prilejuit o scurtă trecere în revistă a stadiului relaţiilor bilaterale, reconfirmând interesul ambelor părţi pentru diversificarea cooperării, în contextul progresului negocierilor în curs privind dosarul nuclear iranian.

Ministrul Titus Corlăţean a încurajat Iranul să continue abordarea constructivă şi a transmis un mesaj de susţinere a continuării negocierilor în dosarul nuclear, exprimând speranţa că acestea vor conduce la încheierea unui acord cuprinzător, în cadrul reperelor temporale agreate.

Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii cu privire la evoluţiile din Orientul Mijlociu, subliniind necesitatea combaterii terorismului şi a sprijinirii soluţiilor de cooperare regională care vizează instaurarea păcii şi stabilităţii în zonă.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *